Monique Bur, a abandonné ses études
de droit pour fonder une famille.
Ne voulant pas rester inactive
(l'est-on réellement avec 5 enfants ?)
Monique, qui a toujours aimé les couleurs et les créations,
s'est mise à créer et coudre
des vêtements pour ses enfants
.
Très vite, elle a maîtrisé l'art du patronage,
de la coupe et de la machine à coudre.
Quand ses enfants ont été élevés, son mari et ses aînés,
connaissant son goût pour la peinture,
lui ont offert le matériel et les matériaux nécessaires
pour lui permettre de reprendre une activité artistique.
Tout est toujours là, sous housse, car Monique
s'est passionnée pour le Patchwork et les arts textiles
mettant ainsi en application ses qualités de créatrice,
d'association des couleurs et sa maîtrise de la couture.
Elle a participé aux activités du groupe de patchwork de
l'association "les ateliers mottois" de son village,
la Motte Chalancon.
Ses qualités techniques et pédagogiques,
sa volonté de continuellement découvrir de nouveaux horizons,
l'ont très vite amenée à devenir l'animatrice
du groupe d'arts textiles dont elle alimente les créations
avec le support de l'informatique qu'elle a aussi appris à maîtriser.
Elle fait aussi profiter d'autres groupes de ses connaissances.
Les ateliers mottois
exposent en moyenne tous les deux ans à la Motte Chalancon
ou ses environs.
Merci à
pour cet article et pour l'entretien de mon site web!!!
L'artiste mourut le 16 mars 1957 et, dès ce moment, débuta un interminable litige avec les légataires universels tandis que l'atelier pourrissait: c'est seulement en 1962 que son contenu (plâtres, sculptures, socles, meubles, éléments décoratifs, photographies, etc., tout cela réalisé par Brancusi) rentrait au Palais de Tokyo (musée national d'Art moderne) dans un lieu spécialement aménagé en «atelier»; non sans que s'élèvent de nouveaux litiges concernant d'éventuelles éditions posthumes de bronzes par les légataires. Lors du transfert du musée au Centre Pompidou, l'atelier était reconstitué dans un bâtiment à part: une réalisation qui se dégrada rapidement, essuya les pluies et les fuites, ferma en 1984 et fut définitivement condamné après de violentes intempéries en 1990.
Une étude fut alors confiée à l'un des architectes du Centre, Renzo Piano, qui a conçu un nouvel atelier adjacent à Beaubourg, légèrement enterré sous le parvis et entouré d'un jardin privatif, bref un «petit musée Brancusi» qui ouvrira ses portes fin 1996. Avec son contenu restauré mais sans les archives de l'artistes, vestiges des litiges et de ce fait, encore inaccessibles aux conservateurs du musée.
source ici
Constantin Brâncusi
Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne, a văzut lumina zilei la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, comuna Peştişani din judeţul Gorj, fiind al cincilea copil al lui Nicolae Radu Brâncuşi şi al doilea al Măriei Diacoaescu, cea de-a doua soţie a acestuia devenită şi ea Brâncuşi prin căsătorie.
Fire iscoditoare, însetat de cunoaşterea lumii înconjurătoare, caută încă din fragedă copilărie "ceva" de făcut în viaţă, care să i se potrivească numai lui.
O pornire lăuntrică îl îndemna să înfrunte cu stoicism toate asperităţile din calea sa, pentru a reuşi. Era parcă predestinat să devină demiurgul artei moderne în sculptură, să fie el filozoful artist sau artistul filozof.
La vârsta de numai 7 ani pleacă de unul singur de acasă şi ajunge la Târgu-Jiu, primul oraş al vieţii sale, pentru a cunoaşte şi o altă lume decât cea din mediul în care s-a născut.
II caută disperată mama sa Măria, îl găseşte, îl aduce acasă şi-1 trimite la şcoala primară din Peştişani în anul 1883, unde frecventează primele două clase.
In clasa a Il-a este pedepsit de învăţătorul şcolii pentru că a scrijelit banca cu briceagul. Acest fapt 1-a determinat să plece pentru a doua oară de acasă şi ajunge ucenic la un negustor de butoaie din Târgu-Jiu.
Revine la şcoală şi urmează clasele a IlI-a şi a IV-a la Brădiceni, un sat din apropierea Peştişanilor.
La vârsta de 10 ani, în 1896 merge iarăşi la Târgu-Jiu şi se angajează ca ucenic la boiangeria lui Ion Moculescu din strada Victoriei.
Se întoarce în sat la rugăminţile mamei şi se angajează vânzător la prăvălia lui Ion, fratele său vitreg.
Din anul 1887 pleacă de capul lui pentru prima oară din Gorj, fapt ce avea să însemne începutul periplului vieţii sale. Ajunge la Slatina, se angajează la un restaurant, dar după o scurtă perioadă de timp merge la Craiova unde şade până în anul 1894. Aici îndeplineşte munci umile şi istovitoare pe timp de zi şi de noapte la restaurantul „Spirtaru" apoi la magazinele de băuturi, alte mărfuri şi brutărie ale lui Ion Zamfirescu.
Locuieşte pe unde poate pe la prieteni în camere pe la mansardă, fiind sprijinit într-un timp de Ion Ciobanu zis Georgescu - Gorjan originar din Godineşti.
In timpul liber se îndeletniceşte cu realizarea de figurine din lut, cu lucrul din lemn printre care şi o vioară în anul 1892 din scânduri de brad provenită de la o cutie de portocale sosită din import.
întâmplător este cunoscut de tatăl lui V.G. Paleolog care deţinea o funcţie importantă în administraţia Craiovei. Acesta 1-a ajutat să-şi completeze studiile primare şi aşa a putut să se înscrie la vârsta de 17 ani la Şcoala de meserii din Craiova. A fost ajutat cu bani de taxă de patronul Ion Zamfirescu şi de unii clienţi ai magazinului de băuturi la care lucra.
In 1897, luând şi două clase într-un an, termină cursurile şcolii la clasa de sculptură cu note de 9 şi 10. este apreciat de profesori pentru talentul şi îndemânarea sa în realizarea lucrărilor de sculptură.
Pentru îmbogăţirea cunoştiinţelor şi pentru a câştiga ceva bani lucrează în anul 1897 la o fabrică de mobilă din Viena unde îşi îmbogăţeşte cunoştinţele şi se întâlneşte cu lumea artelor în afara ţării sale.
Reîntors, lucrează din lut portretul primarului Craiovei Gheorghe Chiţu, decedat în acel an, iar înainte de sărbătorile din iarna lui 1897 sculptează stâlpii casei lui Smântânescu din comuna Romaneşti - azi localitate componentă a Municipiului Târgu-Jiu.
în anul 1898 se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti pe care o absolvă cu brio în anul 1911 obţinând pentru lucrările sale 11 menţiuni, 3 medalii de bronz şi una de argint. Aici a fost mult apreciat de profesorul dr. D. Gerota. Pe timpul şcolii a beneficiat de sprijinul bănesc pentru taxă din partea epitropiei Madona Dudu din Craiova. Ba chiar şi-a vândut şi partea de moşie ce-i revenea de la Dobriţa. în 1902 satisface stagiul militar.
Intenţiona să plece la specializare în Italia, dar epitropia din Craiova nu-1 mai poate subvenţiona şi îşi îndreaptă atenţia spre Paris unde mai avea ceva cunoscuţi din timpul şcolii, fii de bani gata care erau deja studenţi acolo.
Gândul de a frecventa cursurile "Şcolii de Arte Frumoase" de la Paris era de nezdruncinat, dar pentiu a ajunge acolo avea de înfruntat un calvar.
Lipsit de posibilităţi băneşti pentru transport, porneşte solitar la drum în 1903 mergând mai mult pe jos, cu bocceaua în spate şi fluierul de care era nedespărţit. Parcurge traseul Craiova - Viena (Austria) - Mtinchen (Germania) - Zurich (Elveţia) - Alsacia (Franţa) şi în sfârşit ajunge la Paris.
Dornic de cunoaştere şi pentru a putea trăi, s-a oprit în fiecare din localităţile de mai sus unde muncea ce i se oferea, chiar şi cioplitor în piatră pe un şantier de construcţii. A trebuit să înveţe şi limbi străine.
în 1905 s-a stabilit definitiv la Paris unde cu greu îşi vede visul împlinit frecventând între 1905 - 1908 cursurile şcolii mult dorite pentru desăvârşirea cunoştiinţelor în arta sculpturii pe care o dorise atât de mult. Primeşte bursă din ţară şi ajutor bănesc din partea dr. D. Gerota.
Pe timpul şcolii a dus o viaţă destul de grea, lucrând ca spălător de vase la un restaurant, paracliser şi ţârcovnic la Capela Română din Paris. Greutăţile îl călesc şi studiile îi desăvârşesc pregătirea.
Devine elevul profesorului Mercie şi chiar al lui Rodin, marea somitate a sculpturii pe atunci.
Se desparte de Rodin spunând: nimic nu creşte la umbra copacilor mari
Işi deschide atelier propriu în Rue de Montparnase 54 şi începe şirul lucrărilor sale printre care Rugăciune, Sărutul, Cuminţenia pământului, Măiastră, Domnişoara Pogany şi aşa mai departe. Participă cu expoziţii în diferitele ţări ale lumii inclusiv în America.
în ţara noastră edifică în anii 1937 - 1938 operele care compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor": Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit.
Prin operele create în decursul vieţii, Constantin Brâncuşi devine părintele sculpturii moderne, iar operele sale - fără egal - sunt apreciate pe întregul mapamond.
In anul 1951 când s-a oferit să doneze circa 130 de opere statului român, a fost refuzat de conducătorii comunişti pe motiv că „nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România". Liderii comunişti îl catalogau drept un fugar din ţară.
Moare în anul 1957 şi este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.
Ar fi de dorit ca administraţia locală a municipiului nostru să facă demersurile cuvenite pentru aducerea osemintelor sale la Târgu-Jiu şi să fie depuse într-un Mausoleu, aici unde-i vor sta veşnic de veghe monumentalele sale opere.
Sursa articolului : aici
 |
Merci à Patricia pour la dédicace
Je viens de recevoir ces insformations de la part de Particia Gerimont:
"Voici deux activités en rapport avec le livre Teinturières à Bamako
se passant dans la région parisienne.
• En voiture : depuis Paris, Porte de la Chapelle, autoroute A1, sortie Stains et suivre direction Garges centre.
2. Le samedi 6 juin, à 18 h,
Patricia Gérimont.
Libraire Wallonie- BRuxelles
46, rue Quincampoix 75004Paris
Métros Rambuteau et Châtelet 01 42 71 58 03 http://www.librairiewb.com libwabr@club-internet.fr
J'espère enfin faire la connaissance de Patricia
"en vrai" la semaine prochaine!
"NAZCA"
Joëlle Richaud
